Ghiță demisionează din PSD. „Geoană a vrut să îl șantajeze pe Ponta. M-a sunat să-mi spună că dacă nu-l numește ministru de Externe va fi război în PSD”

Ghiță demisionează din PSD. „Geoană a vrut să îl șantajeze pe Ponta. M-a sunat să-mi spună că dacă nu-l numește ministru de Externe va fi război în PSD
Publicat: 28/11/2014, 17:10

După un schimb de replici prin intermediul presei, Sebastian Ghiță și Victor Ponta au ajuns astăzi la concluzia că soluția momentului pentru aplanarea tensiunilor din PSD este demisia din partid a celui dintâi.

„Am fost chemat de domnul Ponta la biroul dânsului. Am avut o discuție serioasă despre evenimentele politice din ultima perioadă. (..) Mi-a spus că declarațiile pe care le-am dat sunt corecte, dar că nu pot să am inițiative personale nediscutate cu colegii de partid. Am înțeles punctul său de vedere și am hotărât să demisionez din PSD”, a anunțat Ghiță, printr-un comunicat de presă, că pleacă din PSD, la nici o zi după ce îi ceruse retragerea lui Ion Iliescu.

La plecare, deputatul a transmis partidului că va rămâne în afara lui „cât timp chestiunile legate de comunism, corupție și schimbarea legii partidelor politice nu sunt rezolvate”.

Ghiță a fost, în ultimele ore, ținta criticilor constante ale lui Marian Vanghelie care a susținut și astăzi, într-un interviu acordat „Adevărul LIVE” că Legea amnistiei ar fi fost gândită de PSD pentru acesta și nu pentru primarii care au dosare în instanță. „El (Victor Ponta, n.red.) a vrut să îl salveze pe Ghiță. Ghiță are un dosar penal de vreo 10 ani, care este la final, se judecă. Cel cu motorină, cu TVA”, a acuzat Vanghelie.

Sebastian Ghiță nu s-a retras însă din PSD înainte de a face publică varianta sa în legătură cu tensiunile pe care le-ar fi trezit Mircea Geoană și, implicit, cu motivul pentru care a fost ieri exclus. Apropiatul lui Victor Ponta a invocat o tentativă de șantaj a lui Geoană la adresa premierului, chiar prin intermediul său. „Geoană a vrut să-l șantajeze pe Ponta, cerându-i funcția de ministru de externe. M-a sunat să îmi spună că, dacă Ponta nu îl numește ministru de externe, atunci va fi război în PSD”, relatează Ghiță în comunicatul prin care își oficilaizează demisia.

Cu câteva ore înainte, Ponta s-a arătat „deranjat” că Ghiță a ieșit la RTV să facă ordine în PSD, infirmând că ar fi de aceeași părere ca și acesta. „Nu, nu. Stați un pic. Nu se pune problema așa”, a parat liderul PSD varianta retragerii forțate a lui Ion Iliescu din partid.

În privința lui Ghiță, Ponta a venit cu un avertisment, lansându-l însă cu formula de adresare pe care o folosesc apropiații acestuia – „Sebi”. „Cred că a greșit. Cred că trebuie să înțeleagă că o organizație merge după alte reguli, nu doar după cea a lupului singuratic. Și în privința lui, poate nu înțelege că sunt alți colegi care spun poate trebuie să ne despărțim și de Sebi Ghiță. Dacă nu înțelege ideea de echipă, dacă tot timpul o ia înaintea plutonului, va pierde echipa. Dacă poate să ducă pe toată lumea în ritmul lui, atunci să fie el liderul”, s-a arătat ironic Ponta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...